
Pe vârfuri
Am avut câteva zile în care mi-a fost tare rău, alergia m-a luat prin surprindere. Înainte de a pleca la drum, am sperat să mă simt măcar puțintel mai bine, așa a fost, însă ziua în care grupul a urcat pe munte mi-a fost din nou rău cum nu am mai pățit vreodată. Am urcat jumătate sau mai bine din drum, a fost plăcut și la deal. A fost o zi superbă în natură cu lumină, umbre și cu vreme schimbătoare cu vânt și ploaia deloc deranjantă. Să rămânem bucuroși 🌿







