M o m e n t e
Liniștea a devenit zgomotoasă; soarele încălzește tandru corpul, bucuriile sunt dese, dar scurte; melancolia mă învăluie pe neașteptate. Zilele cu miros fierbinte de vară cu serile lungi mă fac să realizez ce bine este să fiu, să fim! Realitatea lucrurilor este fluidă; așa ca și apa râului dintre văile cu frunze de un verde crud, adevărat. Mirosul de acasă cu mâncăruri și gusturi diverse îmi dă un confort din timpuri vechi cu ulița arsă de un portocaliu intens.