Gânduri cu nuanțe de verde și albastru

Și atunci când simți că numai poți, mai poți un pic.

Asta îmi tot repet în minte de ceva vreme.

Gândurile de toate felurile mă intoxică, mă simt sufocată de propriile planuri și idei. Încerc să nu le dau prea multa atenție, dar mă cuprind pe toate părțile mă înconjoară și nu am scăpare. Mă aduc în prezent câinii și responsabilitățile de zi cu zi.

Departe de casă mă bucură vacile dintre stânci. Sunt singură pe drumul cu pietre albinele mă înconjoară, mă opresc să respir adânc mă gândesc că nu am mai stat eu cu mine de multă vreme. Nu m-am mai ascultat de mult fără grabă, trebuie să fiu atentă doar la picioarele mele și la a mă opri și privi in jur unde e liniște.

Plimbarea pe munte cu mult verde și albastru mi-a adus un fel de pace, liniște pe drumurile cu pământ; vântul alinare și soarele bucurie, iar picioarele m-au plimbat mai mult și mai bine decât speram.

Sus la înălțime mi-am dat seama că sunt bine, curajoasa și că încă pot să iau decizii spre un echilibru.