Curățenia de primăvară

Curățenia de primăvară

După ce am curățat căsuța cu mătura nouă din paie, am șters gemurile largi, am stat la soare pe terasa noastră mică. A fost o zi caldă în care am reușit să țin cursul online afară, în grădină cu sunete de animale și voci de copii pe fundal.

După nu mult timp a trebuit să dau cu mătura din nou, se umple foarte repede cu pământ și praf, dar îmi face plăcere. Avem multe tufe de liliac și aștept cu nerăbdare florile, sunt preferatele mele și așa de fericită am fost când am realizat că sunt multe plantate de foști proprietari, nu se putea mai bine.

Acum suntem în perioada în care trebuie să decidem mult pentru chestiuni la care nu ne pricepem nici unul din noi, dar știu că vom lua decizii bune. Cosmin se documentează din zorii zilei până la apus de soare. Nu este ușor, ne-am propus, însă să ne distrăm între timp, ca mai apoi, la final de proces să ne bucurăm din plin. Sper la zile cu soare și spor, pentru că ne așteaptă o vreme cu multă treabă!

ploaie în aprilie
/
Romania, Timisoara
More posts by Flori Achim-Neagu.
Newer
Older

Get the latest posts delivered right to your inbox.

Or subscribe via RSS with Feedly!
Share
Twitter icon Twitter Facebook icon Facebook Pinterest icon Pinterest Reddit icon Reddit